ziua 5

...cand copiii cresc...

Eram zilele trecute in mall...si dupa ce am dat raita de rigoare la librarie, intru si eu sa fac niste cumparaturi...Si tot fataindu-ma aiurea printre rafturile cu mancare, dulciuri, detergenti, ajung din nou la raionul de carti...In mod cert nu putea sa-mi scape...Si incep sa studiez cartile cazand intr-o dulce melancolie cand gandurile-mi fura intrerupte de un copil de vreo 4 ani care ii explica raspicat mamei sale:

"Gata cu jucariile! Acuma nu mai sunt bebe! Ia-mi carti, mamiiii! Ia-mi carti!"

Si am ramas siderata...adica cum? La cei cativa anisori a lasat deoparte jucariile moi si pufoase pentru...pentru cateva pagini colorate si pline de inscrisuri! Si totusi bucuria de pe fata lui mica atunci cand a dat de carti ...mi-a dat incontestabil raspunsul! Era pierdut intr-un univers care-mi era atat de cunoscut. Asa ca...cine mai are nevoie de animalute pufoase si colorate cand tot ce-ti poti imagina se gaseste intre copertile unei minunate carti!

ziua 4

Pazitorul viselor

Cand ulimele raze de soare-si pierd puterea si intunericul incepe sa dea tarcoale el asteapta...Asezat mereu intre lumina si intuneric, intre realitate si vis, pazitorul viselor pandeste neinfricat visele ce se reped asupra noastra. Si parca stie mereu sa nu se lase pacalit...si prinde in plasa lui lipicioasa cosmarele invesmantate in haine pretioase. Mereu prezent, mereu de veghe, mereu atent ....
Iar cand soarele se trezeste si-si arunca primele raze, el ii daruieste prizonierii capturati cu o noapte inainte, pentru ca iubirea sa sa-i distruga!

ziua trei- ziua de ieri

Mi-am incalcat promisiunea facuta ieri...cea de a-mi aloca timp pentru ceva frumos in fiecare zi...Si cu toate ca aveam in minte despre ce sa vorbesc, timpul a zburat putin prea repede.

In fine...ideea zilei de ieri era una din obsesiile mele: INGHETATA!

Constat cu stupoare ca a devenit un drog in bratele caruia cad negresit in fiecare zi! Inca nu am gasit reusit sa-mi explic de ce mi-e absolut imposibil sa rezist tentatiei cremoase si reci care ma pandeste intr-un colt de creier pe tot parcursul zilei.

Si cu toate ca-mi spun "Dana...azi nu, azi nu ne bagam la inghetata!" nu exista nici o opreliste in fata poftei dezlantuite...Si da...in fiecare zi cedez ispitei...

ziua doi

De mult timp imi doream sa merg la Sighisoara...la festivalul medieval.

Prima data cand am auzit de el eram in liceu si citeam romane de capa si spada si-mi imaginam ce minunata atmosfera trebuie sa fie in cetatea Sighisoarei in fiecare sfarsit de iulie!

Atunci n-a fost sa fie sa ajung... in mintea mea aiurita toate lucrurile se intampla dintr-un motiv precis, asa ca nu m-am agitat prea mult...stiind ca intr-o anumita zi printr-o intorsatura bizara de situatii voi fi acolo. Si dupa o puzderie de timp, total intamplator si uitand complet de acest festival, aflu cu cateva zile inainte de a incepe "boemul" eveniment de zarva ce urma sa se intample in cetate.

Si din nou...soarta... face ca una din persoanele care-mi fu alaturi in explorarea cetatii sa fie chiar o colega de liceu- o alta poveste lunga si intortocheata- cu care doar de putina vreme reluasem legaturile.

Bineinteles ca experienta la Sighisoara nu a mai avut parfumul medieval si incantator care-l visasem eu in frageda adolescenta. Dar ideea e ca o parte din mine care o credeam uitata, s-a regasit acolo, printre tinerii guralivi si aiuriti si versurile care au avut atatea intelesuri in anii adolescentei mele.

"Fată verde cu părul pădure,

Fată verde cu părul pădure.

Simţi cum privirea lor vrea să te fure.

Noaptea-n ei ţese ie,

Zburătorii ca să vie,

Noaptea-n ei ţese ie

Nimeni urma să le-o ştie"

Si facand abstractie de kitch-urile care se imbinau atat de "pitoresc" cu obiectele traditionale si de plictiseala generala de pe la tarabe as putea spune ca nu regret in totalitate vizita in cetate... Poate pentru ca am vazut cateva licariri de fericire...sper doar ca nu mi s-a parut!

ziua 1

De o saptamana intreaga ploua in orasul meu si e urat...si e frig ...si lumea e posomorata si se urca grabita in taxiuri sau in autobus! Adevarul ca nu-mi place deloc, deloc si sunt mereu cu gandul la vacanta...si la locuri frumoase si insorite unde toata lumea iti zambeste si e relaxata si unde daca te trezesti cu o ora mai tarziu decat ti-ai planificat nu e nimic...zambesti si stii ca oricum exista timp...pentru toate! Mi-e dor sa treaca timpul greu cand sunt fericita si mi-e dor sa stiu sa ma bucur ca un copil... Cata melancolie pentr-o zi de vineri...dar poate ca e de la vreme- asa spune mereu mama! Cat mi-as dori ca de azi incolo sa-mi pot promite ca n-a trecut o zi fara sa fi fotografiat ceva - macar cu sufletul...sa nu uit sa privesc in jurul meu si sa nu-i uit pe cei dragi.... Si uite...cum stau si scriu...planuri firave incep sa prinda radacini...iar parfumul lor are iz de bucurie...