printre umbre si siluete
ma strecor, alunec si privesc inainte...uneori cu curaj, sperand ca umbrele din fata mea se vor dilua in lumina soarelui, alteori tematoare...nestiind ceea ce se ascunde in colturile gri de pe cararea mea...
si de fiecare data cand sunt aproape de a renunta, cineva imi arunca o provocare...asa, ca un colac de salvare de care ma agat pentru a merge inainte...
citisem ca cea mai mare defavoare pe care ti-o poti face e sa-ti pierzi speranta, dar nu credeam ca oameni care ajung accidental in viata ta, pot sa-ti dea motive sa lupti si implicit sa iesi la liman...
sau poate nimic nu e intamplator, poate universul iti aduce in cale exact oamenii de care ai nevoie, exact oamenii de la care poti invata ceva...atata timp cat esti dispus sa iti deschizi ochii si mintea si sa inveti.
