luni, 6 octombrie 2008

ziua a saptesprezecea

Jurnal de calatorie- MALTA

Mi-am spus inca din concediu ca ma voi intoarce acasa si voi povesti despre Malta…
Mi-a fost foarte greu insa sa fac lucrul acesta si nu as putea spune exact de ce… Primele trei zile din Malta mi-a fost greu sa ma decid daca-mi place sau nu, tot timpul cand vedeam ceva si-mi spuneam ca e minunat, aparea la cateva minute reversul monedei. Malta are un farmec pe care nu l-am regasit in nicio alta tara pe care am vizitat-o pana acum, dar raman la convingerea ca nu e un loc care poate fi “digerat’ de oricine. Trebuie in primul rand sa iti placa sa vizitezi, sa umbli, sa nu te limitezi la ceea ce iti ofera statiunea in care esti cazat. Daca esti genul de turist la care-i place sa se lafaie la soare si cam atat atunci iti dai banii cam degeaba pe un sejur in Malta.
Desi am fost probabil unul dintre cei mai documentati turisti- citisem o gramada despre Malta inainte de a merge in excursie- totusi am fost luata prin surprindere. Cand am ajuns in aeroport ne-a izbit un aer cald si umed, aproape irespirabil- la ora 4 dimineata parca…Ne gandeam cu groaza oare ce ne va astepta a doua zi dimineata!
Hotelul in care am fost cazati era un adevarat labirint- spre exmplu trebuia sa luam 2 lifturi ca sa ajungem la restaurantul unde se servea micul dejun- dar totusi mie mi-a placut mult.
O alta surpriza placuta a fost ca socilitarea mea trimisa pe mail, de a avea o camera cu balcon, a fost respectata- singura problema a fost ca incaperea mi s-a parut destul de mica pentru un hotel de 4 stele.
Apoi alta bulina rosie a fost mancarea, intr-adevar delicioasa, partea nasoala a fost ca am vazut intr-o noapte un gandac de marimea degetului meu mic pe un coridor al hotelului! Brrrrrr…
Apoi imprejurimile…Pana la plaja aveai cam 15 minute de mers pe jos lejer sau 2 minute cu autobusul- ceea ce nu era neaparat nasol daca stiai pe care parte a strazii trebuie sa stai in statie. In Malta pe langa faptul ca trebuie sa stii bine sa te orientezi mai exista problema ca se circula pe partea dreapta- asa ca desi initial totul poate parea distractiv de la un moment dat devine enervant pentru ca tot timpul ai senzatia ca nu te uiti in directia buna cand vrei sa treci strada. Plaja….se zice ca in Mellieha este cea mai mare plaja cu nisip din Malta- marea majoritate a plajelor sunt stancoase. Buun…minunat…
De acasa imi imaginam o plaja izolata cu nisip auriu- la fel ca in Grecia- unde te poti relaxa in voie…Mda…nu e nici pe departe asa. Plaja este defapt o fasie ingusta de nisip de vreo 400m, asezata chiar langa drum…Nisipul e un maroniu neconvingator, dar apa este o minunatie! Limpede, albastra, calda , intr-un cuvant: superba!
E o adevarata mana cereasca pentru cei pasionati de scufundari.
Apoi alta surpriza sunt cladirile…vezi cladiri noi, frumoase, ingrijite langa cladiri in paragina! E ciudat, dar la ei nu este permisa demolarea caselor, doar restaurarea!
Excursiile…excursiuile au fost sarea si piperul sejurului nostru in Malta…Cu fiecare excursie descopeream inca o particica din acesta interesanta tara si interesul nostru crestea…Ai multe locuri interesante de vizitat in Malta- incepand de la templele neolitice pana la porturile din Valeta si Victoriosa pline ochi de iahturi care mai de care…
Malta e o tara incarcata de istorie…incercand sa se apere de domeninatia altor popoare (Malta a fost sub dominatie turceasca, spaniola, italiana si in final britanica), Malta si-a creat orase fortarete unde parca mai simti izul vremurilor de alta data.
O prietena m-a intrebat: “Ei bine si ce ti-a placut asa mult la Malta ca s-o recomanzi si altcuiva? Ai fost in muzee? Ai vazut biserci impresionante… ce te-a marcat?”
Malta are si muzee- in Valeta exista un muzeu de arheologie interesant si un muzeu de arta care nu ar trebui sa le scape celor interesati, Malta are si biserici impresionante- care se ridica la nivelul catedralelor de la noi, are o singura catedrala- din cate stiu eu- care este in Gozo si e incredibila…incepand de la picturi pana la mozaicul din marmura de pe jos totul era impresionant.
Dar, privind inapoi, lucrul care mi-a placut cel mai mult in Malta a fost sa ma pierd pe stradutele inguste din Mdina si Victoriosa…Nu pot sa descriu sentimentul de liniste, entuziasm si bucurie- toate-ntr-una- pe care l-am putut trai descoperind inca o alee sau o piata. Ce e interesant e ca in Malta fiecare casa are numele ei…are o identitate! E minunat…nu am mai vazut pana acum asa ceva. Si ce e si mai frumos ca oamenii te fac mereu sa te simti binevenit. Si asta conteaza enorm! Am sa revin in Malta cu siguranta…si daca pana in ultima zi a sejurului meu aveam dubii legate de acest aspect, ultima zi a fost hotaratoare. De ce? Pentru ca urcand de la plaja catre un hipermarket ( sa nu va inchipuiti ca am gasit hipermarketuri gen Cora sau Carefour in Melieha- poate erau in alte orase) am descoperit un loc absolut minunat. Pe un deal, peste drum de mare era un resort cu o gradina mare si plina de flori cu un hotel nu foarte inalt si vreo 3 restaurante, cu piscina si cu prorpiul lor hipermarket- Holiday Center – se numeste. Din gradina ai o privesliste minunata spre mare- se acolo nu se observa drumul- si ai o senzatie incredibila de liniste si implinire…poate din cauza florilor colorate si a verdelui permanent intr-o tara unde toata vegetiatia pare moarta pe timp de vara. Si cat am stat acolo , in acel loc plin de viata si culoare mi-am dorit sa nu mai plec acasa…


Mai sunt multe de povestit despre Malta...despre Siesta din mijlocul zilei - cand se inchid toate magazinele si toata suflarea leneveste la umbra, despre autobusele care au un design din anii 60- chiar daca vin dotate cu aer conditionat si cutie automata, despre artificiile malteze- fabricate chiar de ei si care de multe ori fac mai mult zgomot decat explozie de culoare si despre multe altele...


In Malta am sa mai merg...odata...in luna mai...dupa sezonul ploios cand e plin de verde si flori colorate. Si s-ar putea, din nou, sa nu mai vreau sa vin acasa!

































Niciun comentariu: