ziua douazeci si sapte

Pentru iubire…

…aceasta e zi e exclusiv dedicata celei mai speciale persoane din viata mea…si nu pentru ca ar avea aceasta zi o insemnatate deosebita…ci pur si simplu pentru ca simt ca trebuia sa fac acest gest de mai multa vreme…
Asa ca dedic aceasta zi, alaturi de restul zilelor care vor urma, acestui om atat de special din viata mea…care ma face sa plang si sa rad din tot sufletul meu, care ma face sa simt ca lumea poate fi minunata atunci cand imparti cu cineva clipele cu adevarat speciale, care m-a facut sa inteleg ca poti fi fizic departe, dar in acelasi timp sufleteste sa fii coplesit de iubire, ca timpul e relativ si ca fericirea nu se masoara, cantareste si evalueaza ci se simte….se simte pana in strafundul sufletului….

Multumesc Misu!

...
a te che hai reso la mia vita bella da morire, che riesci a render la fatica un’ immenso piacere,

a te che sei il mio grande amore ed il mio amore grande,

a te che hai preso la mia vita e ne hai fatto molto di più,

a te che hai dato senso al tempo senza misurarlo,

a te che sei il mio amore grande ed il mio grande amore,a te che sei, semplicemente sei, sostanza dei giorni miei, sostanza dei sogni miei
…...
Grazie Jovanotti !

ziua douazeci si sase

Despre urme...


Se spune ca oricine care trece prin viata ta iti lasa niste urme in suflet...Unele se sterg in timp , altele raman pentru totdeauna...

Azi sunt blue si mi-e dor de Deus...inca mai am urmele labutelor lui imprimate bine intr-un colt de suflet!

ziua douazeci si cinci

Despre manele si taximetristi vitezomani

Da….astazi a fost ziua lor…fir-ar sa fie! Parca de dimineata a fost sa fie asa. Al meu domn a plecat in delegatie si am decis sa merg cu taxi la birou…o hotarare pe care aproape am regretat-o cateva minute mai tarziu!
Dar…sa continui povestea…sun la compania de taximetre, fac comanda, ma anunta sa cobor in 4 minute…imi smotocesc dihania de iepure ca ramas bun si fug pe scari in jos-cu vreo 2 minute intarziere la cele 4 anuntate de dama de la compania de taxiuri-
Buuunnn…ma urc in masina…era cald, lucru care mi-a placut, dar instant senzatia de bine a disparut cand aud ‘coloana sonora’ a calatoriei mele cu taxiul si anume: Manele la nesfarsit!!!!!!!!
Vai nu….urla unu cu naduf in difuzoare despre ochii uneia…incredibil…Mi-as fi dorit sa pot sa ignor cumva sunetele alea ce mi se loveau violent de timpane, dar nu credeam ca ar putea fi cu putinta…Dar in scurt timp ceva reusi sa-mi distraga atentia de la manele…si anume, conduita in trafic a domnului de la volanul masinii cu manele – asa numitul taximetrist.
Nu stiu exact care era ideea calatoriei noastre de la blocul in care locuiesc pana la sediul fimei …Pot formula, insa, cateva ipoteze…
1. Sincronizarea manevrelor de condus cu trilurile melodioaso-dramatice ale chestiei care rasuna in boxe
2. Campanie asidua de apostrofare a celorlalti conducatori auto pentru niste pacate doar de dl taximetrist stiute.
3. Stabilirea unui nou record pe traseul mai sus mentionat, prin orice mijloace posibile- inclusiv “fortarea” culorii galbene a semaforului si zgaltairea ca-n masina de spalat pe optiunea centrifugare a pasagerului din spate- adica subsemnata.
Ma rog…partea buna e ca am ajuns…buimaca si cu capul patrat din cauza fascinantelor melodii ascultate pe traseu…am ajuns la birou in timp…sau chiar inainte de timp, daca as putea spune asa…cu sfertul academic inainte de inceperea programului! Ce minunat!
Si ca sa-mi fie ziua cu adevarat implinita al doilea taxi care am fost nevoita sa-l iau era sub stapanirea unui pasionat de depasiri al caror rost ma depasea, care era fascinat si incrancenat in acelasi timp sa conduca cu viteza si impatimit al aceluiasi stil de muzica ce ma face sa-mi smulg parul din cap…
Pentru binele societatii as avea o propunere pentru taximetristii manelisti stresati si obsedati de viteza, care se consuma si se streseaza atat de mult in trafic incat bietii clienti ajung dublu traumatizati la destinatie….
Domnilor soferi…in pauza de masa…iesiti afara din masina, faceti o poza, relaxati-va privind-o si zambiti alaturi de cineva drag…Ajuta la calmarea nervilor si la instaurarea unei stari de beatitudine…Va promit! Garantat!

ziua douazeci si patru

Everybody wants to be a cat

Astazi m-am trezit fredonand melodia din Pisicile Aristocrate... habar n-am de ce...dar m-a urmarit constant si obsesiv pe parcursul diminetii...Pisici mici pufoase, vagaboande, aiurite incredibil de viclene si adorabile-n acelasi timp....le ador pe toate!

Dar ce tot incerc eu sa povestesc aici...

Prioritate numarul unu pentru week-end...cautat si vizionat Pisicile aristocrate!

Pentru ca....

"Everybody wants to be a cat,
because a cat's the only cat
who knows where it's at."




I love cats!

ziua douazeci si trei

Melancolii de toamna


Sunt zile…ca zilele acelea de vara calde care se domolesc catre asfintit, cand singurul lucru pe care ti-l mai doresti e sa te intinzi pe iarba la umbra si sa privesti norii…
Mi-aduc aminte, ca-mi placea la nebunie sa merg in drumetii cu ai mei…pe undeva pe la munte si dup-o zi de umblat si cules galbiori, hribi, afine si zmeura eram mai mult decat incantata sa ma trantesc pe muschiul moale si sa ma las furata de vise…
Si ce frumos era sa-mi mangaie vantul fata si parul si sa simt parfum de verde si de fructe mici si colorate. Si ascultam povesti cu zmei si zane care se continuau in visele mele mult dupa ce povestea pe hartie se termina…
As vrea ca aceasta imagine sa fie in cinstea zilelor de vara si a copilariei fara griji si a zambetelor si a norilor si a povestilor…si a tuturor emotiilor care parca sunt destinate doar copiilor…

ziua douazeci si doi

Despre vicii si placeri...

Care-o fi viciul si care placerea in acest caz?:)

ziua douazeci si unu

Pentru o zi frumoasa!

O zi frumoasa ti-o incepi cu un zambet pe buze... Cam atat de mare... :)

O zi minunata tuturor!

ziua douazeci

Un week-end printre prieteni

Se vroia un week-end fotografic...din nou..Da' parca nu a fost sa fie...cel putin nu la intensitatea celui de dinainte, de la Magura...
Am fost la Salciua (jud Alba) cu cativa membrii ai clubului foto din Cluj... A fost o atmosfera calda...asa cum se intampla mereu cand suntem impreuna...
Fotografic insa...se pare ca inspiratia m-a ocolit...Constat cu uimire ca in toate cadrele care le am pluteste o cumplita stare de melancolie...E sfarsit de toamna...mohorata si ciudata...


La rasarit...


Pe dealuri

Sfarsit de zi...

Casa cea trista...

De la pascut...

Poate ca azi sunt trista...

Ziua a nouasprezecea

La Magura...la fotografiat! ( workshop de "Toamna tarzie" cu dl. Mihai Moiceanu)

Oare cum se incepe o poveste de impresii despre un workshop de fotografie?
Cum poti sa incepi sa povestesti despre un loc unde te-ai simtit minunat si care te-a luat cu totul prin surprindere?
Cum poti vorbi despre oameni a caror prezenta ti-a lasat urme pline de caldura in suflet?
Nu ai cum…asa ca incep cu totul altfel decat m-as fi gandit….
Am fost la Magura!
Ce este Magura?
Magura e un loc minunat…pitit intre niste munti, un loc in care mestecenii cresc in voie si dealurile cu coama lina te imbie sa le fotografiezi.
E un loc unde timpul trece mult mai repede decat in oricare alt loc si toate gandurile vibreaza pentru un singur lucru: pentru fotografiat!
Si cum ar putea fi altfel alaturi de persoane care indragesc fotografia si de un om a carui pasiune pentru fotografie e mai mult decat uimitoare?
Mai stiu oameni deosebiti care impart aceeasi pasiune si…. nu stiu, parca exista un fir invizibil care-i leaga pe toti…au o daruire si o rabdare care par fara limite….
Dar sa revenim cu picioarele pe pamant…
Am fost intrebata de multa lume cum a fost la Magura?
Raspunsul parca e atat de complex incat mi-e greu sa-l sintetizez intr-o idee…
A fost asa:
- Un grup de 15 oameni pasionati de fotografie, veseli si fara “fumuri”.
- Un maestru care ne-a indrumat cu rabdare si interes.
- Doi asistenti glumeti care m-au facut sa zambesc…Sik pentru ca era imposibil sa il faci sa te abandoneze pe dealuri oricat te-ai fi lungit la fotografiat si Bebe pentru rabdarea care o avea langa calculator…
- O pensiune calda si prietenoasa cu oameni zambitori si saritori, dornici sa te faca sa te simti ca acasa.
- Un peisaj minunat pe care l-ai putea exploata saptamani in sir…
- Au mai fost matucii aia frumusei pe care i-as fi smotocit toata ziua si a mai fost diaporama maestrului care m-a facut sa visez stegulete cele cateva ore cat am apucat sa atipesc in prima noapte.
- A mai fost un rasarit cu nori fiorosi care s-au imblanzit subit la venirea soarelui, si case presarate pe dealuri si garduri in zig zag si vaci si caini si mesteceni si multa veselie…
- Si poate cel mai important…au mai fost noii prieteni pe care mi i-am facut…Irina si Radu, Marius, Stefan,si…Jolie sau Irina…Irina colega mea de camera si draga mea prietena cu care am povestit atat de mult…dar sigur daca mai era o saptamana tot nu terminam ce aveam de spus….cu care mi-e dor sa mananc ciocolata, sa fotografiez si sa chicotesc pana seara tarziu.
De fotografiat am fotografiat, dar parca pe cand devenise totul mai palpitant s-a terminat…poate ca asa si trebuia sa fie sa iti doresti cu nerabdare sa vina iarna sa mai poposesti in acelasi sat minunat pitit intre munti, un loc in care mestecenii cresc in voie si dealurile cu coama lina te imbie la fotografiat. ...Sa stai alaturide acelasi maestru rabdator si dornic sa-si imparta cunostintele, si alaturi de oameni veseli care pentru cateva zile graviteaza in jurul aceleasi pasiuni: FOTOGRAFIA!

NORI


RASARIT

DEALURI


MAESTRUL



OAMENI

MESTECENI

IRINA

SI...EU

... intr-o poza imprumutata de la Sik...doar ca sa se stie ca am fost si eu acolo!