Ziua a nouasprezecea

La Magura...la fotografiat! ( workshop de "Toamna tarzie" cu dl. Mihai Moiceanu)

Oare cum se incepe o poveste de impresii despre un workshop de fotografie?
Cum poti sa incepi sa povestesti despre un loc unde te-ai simtit minunat si care te-a luat cu totul prin surprindere?
Cum poti vorbi despre oameni a caror prezenta ti-a lasat urme pline de caldura in suflet?
Nu ai cum…asa ca incep cu totul altfel decat m-as fi gandit….
Am fost la Magura!
Ce este Magura?
Magura e un loc minunat…pitit intre niste munti, un loc in care mestecenii cresc in voie si dealurile cu coama lina te imbie sa le fotografiezi.
E un loc unde timpul trece mult mai repede decat in oricare alt loc si toate gandurile vibreaza pentru un singur lucru: pentru fotografiat!
Si cum ar putea fi altfel alaturi de persoane care indragesc fotografia si de un om a carui pasiune pentru fotografie e mai mult decat uimitoare?
Mai stiu oameni deosebiti care impart aceeasi pasiune si…. nu stiu, parca exista un fir invizibil care-i leaga pe toti…au o daruire si o rabdare care par fara limite….
Dar sa revenim cu picioarele pe pamant…
Am fost intrebata de multa lume cum a fost la Magura?
Raspunsul parca e atat de complex incat mi-e greu sa-l sintetizez intr-o idee…
A fost asa:
- Un grup de 15 oameni pasionati de fotografie, veseli si fara “fumuri”.
- Un maestru care ne-a indrumat cu rabdare si interes.
- Doi asistenti glumeti care m-au facut sa zambesc…Sik pentru ca era imposibil sa il faci sa te abandoneze pe dealuri oricat te-ai fi lungit la fotografiat si Bebe pentru rabdarea care o avea langa calculator…
- O pensiune calda si prietenoasa cu oameni zambitori si saritori, dornici sa te faca sa te simti ca acasa.
- Un peisaj minunat pe care l-ai putea exploata saptamani in sir…
- Au mai fost matucii aia frumusei pe care i-as fi smotocit toata ziua si a mai fost diaporama maestrului care m-a facut sa visez stegulete cele cateva ore cat am apucat sa atipesc in prima noapte.
- A mai fost un rasarit cu nori fiorosi care s-au imblanzit subit la venirea soarelui, si case presarate pe dealuri si garduri in zig zag si vaci si caini si mesteceni si multa veselie…
- Si poate cel mai important…au mai fost noii prieteni pe care mi i-am facut…Irina si Radu, Marius, Stefan,si…Jolie sau Irina…Irina colega mea de camera si draga mea prietena cu care am povestit atat de mult…dar sigur daca mai era o saptamana tot nu terminam ce aveam de spus….cu care mi-e dor sa mananc ciocolata, sa fotografiez si sa chicotesc pana seara tarziu.
De fotografiat am fotografiat, dar parca pe cand devenise totul mai palpitant s-a terminat…poate ca asa si trebuia sa fie sa iti doresti cu nerabdare sa vina iarna sa mai poposesti in acelasi sat minunat pitit intre munti, un loc in care mestecenii cresc in voie si dealurile cu coama lina te imbie la fotografiat. ...Sa stai alaturide acelasi maestru rabdator si dornic sa-si imparta cunostintele, si alaturi de oameni veseli care pentru cateva zile graviteaza in jurul aceleasi pasiuni: FOTOGRAFIA!

NORI


RASARIT

DEALURI


MAESTRUL



OAMENI

MESTECENI

IRINA

SI...EU

... intr-o poza imprumutata de la Sik...doar ca sa se stie ca am fost si eu acolo!