Omuletul din stropi
L-am descoperit intr-o zi frumoasa...cand dupa ce s-au scuturat bine norii a iesit soarele...Defapt...eu cautam farame de raze cand l-am zarit pitit dupa o scandura incercand sa para invizibil. Statea drept, rigid, speriat parca sa nu-l strivesc si sa inceteze sa mai existe...Stiu ca -i era teama pentru ca i se zareau urme de nori pe chip...dar l-am asigurat ca nimic rau nu i se va intampla...ca vroiam doar sa-i fac o fotografie sa-mi amintesc mereu de el.
Si ma bucur mult ca ne-am cunoscut...asa dintr-o intamplare...pentru ca-mi aduce mereu aminte sa-mi deschid bine ochii si sa vad micile minuni din jurul meu...
2 comentarii:
:) Imi amintesc si eu de el...mi-ai povestit imediat ce l-ai cunoscut!
Frumoasa poza!
:) Multumesc Irina!
Trimiteți un comentariu