ziua o suta douazeci

Razboi si pace

Uneori am senzatia ca viata e un mare camp de batalie....unde se incheie uneori armistii, dar de cele mai multe ori e razboiala mare...

Daca te gandesti...incepe de cand esti mic...trebuie sa faci scandal pentru ca parintii - mai ales cei incepatori - nu pricep nimic...si merg pe metoda excluderii pana ajung la problema, in timp ce tu urlii de-ti pusca plamanii....

Apoi mai cresti...daca ai un frate/sora- mai mare sau mai mic, indiferent - clar e razboi! Razboi pentru jucarii, razboi pentru atentie, razboi de dragul razboiului...pentru ca ala mare vrea autoritate si o obtine prin orice mijloc- ca doar el e mai mare, iar cel mic s-a saturat sa fie pus la punct si e parsiv si paracios....fiecare cu armele lui!

Apoi ajungi la scoala...te bati pentru note la mate, romana, sport sau pentru ultimul loc in clasa- fiecare cu ambitiile lui...Iar cand incep sa iti apara fluturasii in stomac incep adevaratele drame...

Cred ca nu exista razboaie mai strategice si mai diabolice decat cele duse din...iubire ( pentru o persoana, pentru o slujba, pentru bani sau pentru pasiuni)...

Dar...categoria cea mai de neinteles pentru mine sunt razboaiele absurde...cele duse de la premisa ca : "Nu ma vrei? No lasa ca te fac io sa ma vrei!!!!!!!!" - si ganditi-va doar ce sfera larga de aplicabilitate are aceasta mentalitate...E ceva de speriat!

Si stau si ma tot gandesc...cum naiba un sentiment asa frumos si nobil ca iubirea poate genera ceva atat de urat ca razboiul?

Cu riscul de a fi luata de fraiera, bleaga, naiva incurabila sau visatoare...militez pentru pace, iar daca lucrurile nu se mai pot desfasura in pace, militez pentru despartiri civilizate!

Poate candva...va fi posibil, realizabil si normal si acest lucru! Sau poate ca nu...