ziua o suta douazeci si trei

...alb...

alb cu parfum de vara si...de iarna...
alb...inocenta, puritate, intruchipare a binelui...
alb...cea mai inalta dorinta a sufletului...sa fie neatins de mizeriile lumii...

Sa avem parte de Sarbatori Albe ...atat in suflet cat si in jurul nostru!

ziua o suta douazeci si doi

..........

Simplu, clar precis, unfiorm...ciclic...treci de la o etapa la alta...incet, incet amintirile se sting, raman umbre, vibratii...doar ce e in prezent conteaza...viitorul e doar necunoastere sau...nerecunoastere!

Calm, previzibil, monoton ...si apoi ...te lovesti de propriile tale nelinisti...

Nimic nu e clar, nimic nu e precis...nimic nu e doar acum sau doar atunci...nu e nici alb si negru, nici color...

Totul se amesteca, ametesti...vrei sa uiti...sa nu te mai gandesti...sa fie simplu...clar...precis...uniform si ciclic!

Am zis ca va fi o saptamana grea! :)

ziua o suta douazeci si unu

...despre singuratate...

Ciudata treaba cu singuratatea asta...ca rareori depinde de numarul de persoane pe care le ai in jurul tau...
Cred ca mai mult depinde de modul de raportare a trairilor tale la trairile celorlalti...
Adica...poti fii alaturi de toti prietenii din lume si sa fi singur... ciudat de singur, desi privindu-te de dinafara sa te vezi povestind cu toti, razand , schimband impresii...
Poti fi alaturi de cel drag si in unele momente sa te simti complet singur...
Sau poti fi singur...doar tu cu tine si sa fii in deplina armonie...sa te regasesti si sa te bucuri de tine...asa cum rareori mai ai timp sa faci...
E clar ca avem nevoie de prieteni, de cei dragi , de agitate ...avem nevoie sa socializam, sa comunicam sa fim in mijlocul evenimentelor, dar la fel de mult avem nevoie de detasare, de introspectie si de regasire a propriei persoane...asa...stand deoparte si analizandu-ne...




Greu inceput de saptamana... :)

ziua o suta douazeci

Razboi si pace

Uneori am senzatia ca viata e un mare camp de batalie....unde se incheie uneori armistii, dar de cele mai multe ori e razboiala mare...

Daca te gandesti...incepe de cand esti mic...trebuie sa faci scandal pentru ca parintii - mai ales cei incepatori - nu pricep nimic...si merg pe metoda excluderii pana ajung la problema, in timp ce tu urlii de-ti pusca plamanii....

Apoi mai cresti...daca ai un frate/sora- mai mare sau mai mic, indiferent - clar e razboi! Razboi pentru jucarii, razboi pentru atentie, razboi de dragul razboiului...pentru ca ala mare vrea autoritate si o obtine prin orice mijloc- ca doar el e mai mare, iar cel mic s-a saturat sa fie pus la punct si e parsiv si paracios....fiecare cu armele lui!

Apoi ajungi la scoala...te bati pentru note la mate, romana, sport sau pentru ultimul loc in clasa- fiecare cu ambitiile lui...Iar cand incep sa iti apara fluturasii in stomac incep adevaratele drame...

Cred ca nu exista razboaie mai strategice si mai diabolice decat cele duse din...iubire ( pentru o persoana, pentru o slujba, pentru bani sau pentru pasiuni)...

Dar...categoria cea mai de neinteles pentru mine sunt razboaiele absurde...cele duse de la premisa ca : "Nu ma vrei? No lasa ca te fac io sa ma vrei!!!!!!!!" - si ganditi-va doar ce sfera larga de aplicabilitate are aceasta mentalitate...E ceva de speriat!

Si stau si ma tot gandesc...cum naiba un sentiment asa frumos si nobil ca iubirea poate genera ceva atat de urat ca razboiul?

Cu riscul de a fi luata de fraiera, bleaga, naiva incurabila sau visatoare...militez pentru pace, iar daca lucrurile nu se mai pot desfasura in pace, militez pentru despartiri civilizate!

Poate candva...va fi posibil, realizabil si normal si acest lucru! Sau poate ca nu...

ziua o sutanouasprezece

...despre fericire...

Atunci cand esti fericit simti cu raze de lumina iti inunda sufletul si in ochii tai radiaza lumina...
Atunci cand esti fericit, vezi lucrurile din jurul tau altfel...culorile sunt mai vii, oameni mai prietenosi, greselile altora mai neinsemnate...viata frumoasa si totul minunat!
Suntem cu totul altfel cand suntem fericiti... mai buni, mai ingaduitori,mai umani...si avem sulfetul si ochii mai deschisi spre frumos!

ziua o suta optsprezece

...Ipoteza...

Oare cum ar fi daca viata noastra ar fi defapt o imensa sala de asteptare...Un loc unde suntem adunati si trebuie sa dovedim ca stim sau putem...sa asteptam, sa avem rabdare, sa nu ne certam, sa fim ingaduitori...

Bineinteles ca toate eforturile noastre sunt atent monitorizate si atunci cand am reusit sa dovedim ca putem fi asa cum trebuie...chiar daca nu ne-am dat prea bine seama ce anume am facut exact...putem calatori mai departe!

Pana atunci tot ce ne ramane de facut e ...sa ne iubim, sa ne iertam sa fim impreuna...

ziua o suta saptesprezece

Invaluiri

Ciudat construit omul... asa in general...Adica tot ce tine de partea de sentimente, ca rationalul mi se pare destul de limpede si logic...
Si spun ciudat pentru ca te trezesti dimineata si ai senzatia ca totul e bine, esti vesel, esti ok, echilibrat si apoi...apoi e suficient sa deschizi calculatorul si sa vezi o poza, doua cu niste mogaldete dragi de tot ca apoi sa simti ca ceva in interiorul tau incepe sa tremure...sa vibreze si sa simti din tot sufletul tau ca vrei sa fii acolo langa cei din pozele de pe calculatorul tau....
Asa e dorul asta...nu-l simti decat atunci cand ti-a invaluit complet sufletul si cand ataca cu tupeu partea rationala...Si nu are sens sa i te opui..Tot ce poti face e sa te declari invins ...
Pentru ca nu ai cum sa gasesti resurse rationale sa combati ceea ce sufletul tau invalui de dor vrea sa simta...





PS Miha...mi-e tare, tare dor de voi!