The Lighthouse Project. –

For 2013, I decided that I want something different; I want something for myself…that will involve photography- of course- and something that fascinates me for a while now.

I have always been passionate about lighthouses and since I came to Canada, I realized that I have to do something about it…so my Lighthouse Project came to life.

The aim is to photograph as many Lighthouses I can in Georgian Bay, but not with a documentary purpose, I want to know their story, I want to know how come they were built there and who lived and took care of them. I want to know everything about them…and after all will be finished and wrapped up I want to have a great photo album that will tell the story of these wonderful guardians…who are on the verge of being forgotten.

The plan is to start with Manitoulin Island and Killarney Area and continue further more into the Georgian  Bay and I hope to be able to photograph the exterior and also in interior.  The ones that are more accessible I plan to visit more often, I think it would be great to have photos from different seasons.

So this is how this all starts…I hope in a couple of years I will be the proud photographer who would say:

My wonderful project came to life, this is how it all begun!

Learned lessons

It's my Birthday today...a Birthday I didn't really want to celebrate, a Birthday that comes after a year of unimaginable changes in my life, changes that I really didn't expect or want, but...life doesn't always give you the best package of hopes, dreams, friends, love-ones just like that. Sometimes you have to earn them, to fight for them, or... to learn to let go.

I learn in a year, I guess, more than I learned in the last 10, I wish that all those facts about life didn't have to come  and hit me like a big tzunami, but probably somehow I ran out of time...and it had to be done. As I always said, I know everything happens for a reason, it must be a reason for this too.

So this is what I learned:

-  that the ONE - that special man- comes at one point in your life and might go, so always count on yourself.

- that friends may become in a way your family

-  that the most valuable things in life are: knowledge and health, not money.

- that you should be more worried not to lose yourself instead of fearing you might be heartbroken

-  that there are things you can't forgive about yourself no matter what others will say or how much time passes.

-  that you can cry an ocean of tears and still feel the same pain as before, so you'd better do something about yourself instead of crying!

-  that second chances are not always what you expect them to be.

-  that people make big mistakes but they don't always intend to hurt you, maybe sometimes they are just confused or lost.

- that the things you fear the most will happen to you unless you find the strenght not to be afraid anymore.

- that you are never alone and that angels exist, but sometimes we are too blind to see that.

- that the truth doesn't always set you free, sometimes it kills everything.

- that people change and feelings change and no matter how much it hurts you'd better accept it! There's no one to blame for that!

-that you don't choose the people that stay in your heart, your soul does.

- that sometimes is easier to forgive someone else then yourself.

- that when something that hurts you badly happens, you don't have to ask "why?", but "what can I do to make it better?"

- that we have two ears and just one mouth for a reason, but somehow we keep failling to remember that we need to listen more.

-that everytime you step out of your confort zone you become stronger and wiser!

the letter

My dearest,
I know you since you were born...I have been there since your first heartbeat, felt every emotion, every rush, every guilt, every mistake and every moment of joy. I hated your brain for some of the decisions he made, I blamed your soul for being sometimes weak and I wanted to speak to you for so long...but I never knew how.

I know you are in pain, I feel every little thought and I can see how the guilt suffocates you sometimes...I know how much you miss the ones you're away from, I know how much you wish things were different...
But life is a journey and you don't always have the choice in your hands, even if your brain thinks otherwise, sometimes someone else decides and changes the course of your life. Sometimes you make mistakes in order to see  how lost you are, how far away from yourself you swam...and you have to realize that the first and most important thing is to take care of yourself.

There is no hidden purpose in life, YOU are the purpose, your journey, your emotional developement, the understanding of yourself, of your so called errors , all those are the purpose. The mistakes you make have a reason...like everything in life...you know, you loose someone to understand your weakneses and if you're strong enough you will hurt, you will mourn, you will adjust, you will change and you will be again in balance. But my dear girl, never ever try to find your balance in someone else.

I know the way you love...the way you loose yourself, the way you want to give all your soul, to sacrifice everything you are so you could be loved in return and when you loose the love of the other one, you feel like you just died. My silly little girl...love doesn't come with sacrifices, or with fear, or with changing your entire way of being!

Love is acceptance and giving without asking for anything in return, you have it or you don't! There's no barganing involved. You dont have to struggle, to try so hard, to beat yourself...no, you just have to be yourself. I am not saying that in life you shoudn't aim for perfection, but not in love.

I just want to ask you one thing: please...in the future don't accept any less then to be loved in return, cause I know how much you have to give and I also know that's all you need.

Stay strong, wake up in the morning and let time do his job...you will be healed, even though we both know there will always be scars left.

With all my love,

Your heart.

....

ACEASTA POSTARE E PENTRU MINE...ca sa nu uit!

Oare poti pierde complet o persoana si totusi sa o ai langa tine?

Asta e intrebarea care ma roade pe mine de ceva vreme...

Si de ceva vreme...vreo 6 luni jumate is pe un alt continent, intr-o alta lume, inconjurata de alti oameni care au cu totul alte obiceiuri si vorbesc cu totul alta limba.

Nu mai sufar pentru ca am plecat...intr-un final glorios am inteles ca asta trebuia sa mi se intample si ca pana la urma e inspre binele meu...insa mi-am dat seama ca am luat niste decizii incredibil de gresite...pana sa ajung la concluzia asta. Insa...poate ca asta trebuia sa mi se intample...

Mi-a zis la un moment cineva ca sunt norocoasa...sunt norocoasa si proasta in acelasi timp...proasta pentru ca trebuie sa dau cu capul pana pic in fund ca sa invat ceva si norocoasa ca desi am fost proasta nu am pierdut chiar totul.

Si paradoxul e ca lumea din jur se uita la mine si ma vede o persoana de treaba si buna si sufletista...Oameni buni...nu e asa...si o spun public...SUNT O PROASTA SI O EGOISTA....dar intentionez sa ma schimb...si poate intr-o zi ...cu un pic de noroc si ceva intelepciune  am  sa fiu ceea ce vede lumea in mine.

Si cand asta se va intampla probabil ca voi stii daca poti sa pierzi complet o persoana si cumva.. . printr-un miracol sa o aduci inapoi.

Imi pare rau...

ziua o suta saizeci si unu

printre umbre si siluete

ma strecor, alunec si privesc inainte...uneori cu curaj, sperand ca umbrele din fata mea se vor dilua in lumina soarelui, alteori tematoare...nestiind ceea ce se ascunde in colturile gri de pe cararea mea...

si de fiecare data cand sunt aproape de a renunta, cineva imi arunca o provocare...asa, ca un colac de salvare de care ma agat pentru a merge inainte...

citisem ca cea mai mare defavoare pe care ti-o poti face e sa-ti pierzi speranta, dar nu credeam ca oameni care ajung accidental in viata ta, pot sa-ti dea motive sa lupti si implicit sa iesi la liman...

sau poate nimic nu e intamplator, poate universul iti aduce in cale exact oamenii de care ai nevoie, exact oamenii de la care poti invata ceva...atata timp cat esti dispus sa iti deschizi ochii si mintea si sa inveti.

ziua o suta saizeci

On top of the world

Am avut un sfarsit de an la mare inaltime...acolo unde muntii ating cerul si zapada nu se topeste niciodata...asa mi-am dat seama ca a fi la inaltime pe cat de fascinant si incantator e ...e extrem de extenuant... si aproape breath taking - la propriu!:)

Asa ca pentru la anul...imi doresc sa fiu la inaltime, dar nu chiar on top of the world...parca e prea coplesitor pentru mine!:)

Poate cand o sa ma fac mare...cine stie...

2010 is over, long live 2011!

ziua o suta cincizeci si noua

...urare de sarbatori...

Fie ca Noul An sa aduca lumina si pace in suflete si mai multa incredere in visele noastre.

Eu mi-as dori doar un pic mai multa liniste!

ziua o suta cincizeci si opt

In prag de sarbatori...

...e bine sa ne aducem aminte de cei dragi, sa stam cu ei, sa ne bucuram impreuna de Nasterea Domnului.

...e bine sa lasam resentimentele si certurile deoparte.

...e bine sa fim generosi, cu sufletul curat si sa speram...la mai bine.

In prag de sarbatori, mai mult decat oricand, sa ne aducem aminte ca ingerii exista !

Multumesc Roxi!

ziua o suta cincizeci si sapte

Secretul unui somn bun

...e sa nu ai prea multe griji atunci cand te duci la culcarica, sa iti fie cald si bine, sa-ti mangaie vantul parul si marea sa-ti sopteasca povesti la ureche...
Somn usor si vise placute...cum ar putea fi altfel in aceste conditii?

ziua o suta cincizeci si sase

Man's best friend

ziua o suta cincizeci si patru

Ravnesc la un somn bun ca pisica la borcanul cu smantana!:)



sau...in cazul pisicilor vegetariene, ca cea din imagine, ca pisica la ghiveciul cu flori.:)

ziua o suta cincizeci si trei

Nu esti niciodata singur....

Cat timp esti sincer cu tine si incerci sa fii un om cu adevarat bun...nu esti si nu vei fi niciodata singur.

Te ai mereu pe tine si ai mereu pe toti cei dragi in sufletul tau...sunt energii care vibreaza in interiorul tau si te fac sa mergi inainte...

Nu esti niciodata singur...chiar daca in viata multe drumuri le faci doar tu cu tine...trebuie sa stii ca intotdeauna linistea si echilibrul doar tu ti le poti oferi...

Nu exista solutii din exterior...pentru ca cei din jurul tau aduc cu ei atat zambete cat si capcane... Exista doar pareri sau sfaturi...

Nu-ti fie frica sa te detasezi, pentru ca doar cand tu esti impacat cu tine, ceilalti nu te vor putea rani...pentru ca tu stii...ceea ce e cel mai important e sufletul tau si dorinta ta de a fi mai bun, mai ingaduitor, mai generos, mai om...

Si chiar daca vei primi lovituri pe drumul tau...gandeste-te ca fiecare drum are obstacolele lui, iar rasplata va veni negresit...pentru ca un om cu sufletul bun va atrage in jurul lui alti oameni...ca un magnet...pentru ca sufletul nostru cauta bunatatea instinctiv, intr-un mod de care rationalul nu e constient...pentru ca el din bunatate si fericire a fost plamadit.

Asa ca...nu-ti fie frica de loviturile pe care le vei primi, nu-ti fie frica sa fii catalogat drept naiv sau prost pentru bunatatea ta...zambeste, asculta, ajuta si nu cere nimic in schimb...si vei vedea ca nu vei fi niciodata singur.

ziua o suta cincizeci si doi

A treia oara...la Magura

Am fost din nou la workshopul de toamna tarzie de la Magura...:) A treia oara la Magura si m-as mai duce de inca cel putin atatea ori...pentru ca oricat de ciudat ar parea pentru unii la Magura e altfel de fiecare data si...de fiecare data cand vin de acolo stiu mai multe...

Nu vreau sa spun iar cat de mult mi-a placut si ce fain a fost si ce repede a trecut, asta e deja stiut prea bine...desi acum a fost altfel...cu alti oameni dragi, dar totusi...Irina, mi-ai lipsit...

De data asta cred ca a fost cel mai...competitiv workshop dintre toate la care am fost...s-a stat mult la prelucrat imagini si ne-am intins mult la fotografiat si ...dupa acest workshop am invatat doua chestii majore:

1. Ca, in masura in care poti , un cadru care-l vezi cu potential e bine sa-l fotografiezi atat landscape cat si portret...e interesant cum schimba modul in care tii aparatul o fotografie.

si

2. Ca pentru a trece la urmatorul nivel in fotografie, trebuie sa invat sa dau forta imaginilor mele...nu ajunge un cadru sa fie corect compus si sa aiba o poveste...trebuie sa aiba impact, putere, forta sa te faca sa ramai acolo cu ochii pironiti in imagine si sa vrei sa cauti detaliile.

Daca nu ar fi fost Gina la workshop probabil ca nu as fi inteles care-i faza cu forta...si daca nu ar fi fost dl Moiceanu sa-mi deschida ochii continuam probabil pe acelasi drum...

Acum stiu mai multe..pot incepe un alt capitol in albumul meu de fotografii...doar sa reusesc sa pun in pagina ceea ce am invatat.:)

ziua o suta cincizeci si unu

O zi frumoasa

...pentru ca e vineri...si de astazi oficieal e week-end...
...pentru ca e soare afara si desi e frig e minunat...
...pentru ca ma voi intalni cu o prietena draga azi cu care nu m-am mai intalnit de vreo doua luni, desi vorbim zilnic la telefon...
...pentru ca voi dormi deseara in camera mea, din casa parintilor mei...
...pentru ca simt cum tot stresul si oboseala au fugit si s-au ascuns departe, departe...stiu ca vor reveni, dar cui ii pasa?
...pentru ca astazi ma simt plina de viata si optimista...


Pacat ca cea mai draga persoana mie e plecata pentru cateva zile...dar e bine sa-mi fie dor...asa simt cat de mult il iubesc. :)

ziua o suta cincizeci

despre una, alta!

Zilele trecute citisem pe undeva o chestie interesanta...ca noi, generatia de acum incercam sa gasim un sens pentru existenta noastra aici, trebuie sa-i dam un sens vietii, in timp ce bunicii si parintii nostri isi traiau viata efectiv...

Si ma gandeam eu cu mintea mea obosita ca asa si este...ca nu e suficient faptul ca suntem aici, pe lumea asta si ca ni s-a daruit un dar atat de pretios si posibilitatea de a invata, a vedea si a ne bucura sufletul...nu, nu e suficient...Noi vrem bani si averi ca sa ce? vrem putere...tot ca sa ce? si ne sfasiem unii pe altii ca niste de lupi infometati atunci cand interesele o cer...

Si e ciudat cum viata asta a noastra, acest dar, aceasta minune, aceasta intamplare se pierde...se dizolva...isi pierde sensul atunci cand materialul primeaza. Si tot ce inseamna bucurie sufleteasca, cunoastere spirituala, iubire, fericire isi pierd valoare daca ne plecam capul in fatza banului...

Si poate ca asta e lupta suprema a omului modern, sau poate chiar a omului dintotdeauna, lupta dintre spiritual si material...si calea pe care urmam sa o alegem ne defineste pe noi ca individ...

Si uite, luptand sa-mi asigur linistea materiala simt cum mi se dizolva sufletul..e infometat de cunoastere, de bucurie, de arta si oricat s-ar zbate in interiorul meu, abia mai am timp sa-l aud...

Sper sa nu moara inainte de a-mi pune eu in rand prioritatile.

Happy day!

http://www.dailymotion.com/video/xeb6n_somewhere-over-the-rainbow

"Somewhere over the rainbow

Way up high

There's a land that I heard of

Once in a lullaby

Somwhere over the rainbow

Skies are blue

And the dreams that you dare to dream

Really do come true!"

Today I realized how loved I am...by my friends, by my parents and relatives, by my wonderful husband and by Someone up there!

Guess I'm a lucky girl! :)









Happy B-day to me in a couple of hours .. and all I hope and wish is that my love-ones are healthy and happy !

Poseted Tuesday, 7 September at 21.51!

ziua o suta patruzeci si noua

...vine vacanta...

cu trenul din....

Bucuria mea cea mai mare la sfarsit de vara era/este, ca in sfarsit mergem undeva frumos in concediu si voi fi relataxata, zambitoare, vesela, odihnita...adica voi fi eu!
Anul acesta am ales Muntenegru...initial optasem pentru Croatia, apoi a ramas Muntenegru si e atata de ciudat...ca desi am fost foarte entuziasmata la inceput de ideea plecarii acolo, acum nu mai reusesc sa ma bucur...
De ce?
Pentru ca VREAU IN CRETA!!!! Dureros de tare...defapt am vrut tot anul asta in Creta, doar ca ma amageam ca e prea scump, ca acum nu ne permitem ca trebuie sa punem banuti deoparte, ca oricum am mai fost, ca....
Dar daca stiu ca-mi doresc ceva , daca stiu sigur, sigur ca vreau ceva...e ca vreau sa ma reintorc acolo! A fi candva si asta...vorba lui Misu...poate la anu, sau candva!
Trebuie sa dau o sansa si altor locuri, nu-i asa?
Si atunci am inceput sa ma uit la poze din Muntenegru, sa citesc ce se poate vizita, sa vizitez site-ul hotelului, sa citesc review-uri...si aproape , aproape m-am convins ca va fi frumos in vacanta!
Darintrebarea mea este... ce faci cand ai o armata de pitici pe creier care-ti urla VREM CRETAAAA...si anuleaza toate argumentele rationale care le-ai avut pana atunci in favoarea unei alte destinatii?


La voi raspunsul...poate pana in 12 seara o sa ma conving si eu ca am facut alegerea buna!

Ziua o suta patruzeci si opt

O zi aproape perfecta incepe asa:

- te trezesti dimineata devreme, cand soarele inca e rosu si somnoros...
- vezi omul de langa tine cum doarme linistit, cu un zambet pe buze, si-l strangi tare, tare in brate si-l pupi de mai multe ori, iar el ofeteaza multumit pentru ca stie cat de mult il iubesti
- apoi iti iei rucsacul foto si aparatul si te intalnesti cu trupa de fotografi...toti veseli, toti putin somnorosi si toti dornici sa se joace cu lumina...
- si apoi pornesti la drum, iar cand in fata ti se ivesc oportunitati de fotografiat...te opresti...si fotografiezi si te bucuri .... Si nu exista conflicte, nu exista graba...exista doar pasiune!

Si ca un miracol...uneori se intampla sa primesti in dar ...o imagine unica...care te atinge pana in strafundul sufletului...Si nu trebuie sa placa tuturor...e suficient sa te bucure pe tine...si sa ai o zi aproape perfecta!



Multumesc mult de tot...la Doamne, Doamne pentru lumina, prietenilor mei pentru companie si sotului meu drag pentru intelegere!

ziua o suta patruzeci si sapte

Coffe break

pana si papucii mai au nevoie de o pauza uneori!

ziua o suta patruzeci si sase

...de la Salciua

Pentru ca am laudat pana peste cap oricui a vrut sa auda workshopul de la Salciua organizat de Artimage, acuma am sa pun si cateva imagini.... cu drumul serpuind...Pentru ca imi place forma lui si pentru ca acolo, pe drum se socializeaza, se rade, se admira peisajul din jur...Si pentru ca niciodata nu am facut poze in care drumul sa fie subiectul principal.
Sper sa placa imaginile de mai jos!