ziua patruzeci si doi

...de iarna...

Cand eram eu copila tin minte ca erau ierni din alea adevarate...adica stiai ca vine decembrie, se da vacanta si sigur muscai cateva spalaturi in ultima saptamana de scoala...Si apoi era iesitul la sanius si mersul la munte...dar mai ales de mersul la munte iarna mi-e tare dor ...

Cand eram eu copila tin minte ca ai mei aveau cate 2 saptamani de concediu...2 vara si 2 iarna...sau ma rog...cam asa ceva...

Si tin minte atat de bine ca dupa Craciun mergeam la munte...Si e interesant cum unele chestii iti raman infipte in creier...

Mi-aduc aminte cum dimineata ma trezeam cu miros de brad si paine prajita si ceai ...ma imbracam in viteza si apucam o felie de paine pe care inca untul nu apucase sa se topeasca de tot, imi trageam bocancii repede-n picioare intre doua muscaturi si o gura de ceai si zbugheam afara...SI momentul ala...cand ramai in prag si respiri pentru prima data aerul ala rece- de dup-o noapte cu ninsoare...momentul ala e unic...Inchizi ochii si simti parfumul ala rece si proaspat si alb pana in adancul plamanilor si stii ca e un dar...pe care nu-l vei putea lua niciodata acasa....

Si dupa o groaza de vreme l-am regasit...intr-un week-end de februarie dupa 2 nopti si 2 zile de ninsoare cand am iesit in prag am simtit din nou acelasi parfum rece, alb si proaspat de care mi-era atat de dor.