ziua o suta patruzeci si trei

A trecut si 1 iunie

Era una din zilele mele preferate... acu cativa ani...poate ceva mai multi, daca stau bine sa ma gandesc!

Era o zi care nu trecea nesarbatorita... cu copiii de la bloc, acasa cand mama ne facea desertul preferat, la scoala, cu colegii si cu profesorii care erau mai ingaduitori...era o zi fericita intotdeauna- ziua de 1 iunie...

Acum in mod ciudat aproape ca a trecut fara sa bag de seama... ciudat...nu ma simt destul de matura sa sarbatoresc opt martie asa cum se cuvine si nici suficient de copila sa ma mai bucur de 1 iunie... dar daca ar fi sa aleg intre ele, fara ezitare as vrea sa pot sa ma simt la varsta la care sa sarbatoresc 1 iunie.

Citeam intr-o carte a lui Amelie Notomb o chestie faina... Eroina cartii este o fetita de 9 ani si ea sustinea ca defapt oamenii mari nu au fost niciodata copii- ei asa s-au nascut, iar copiii nu cresc niciodata, ei raman asa....pentru ca ar fi o cruzime mult prea mare ca un copil sa devina adult...Si cata dreptate are! Copiii au lumea lor, se bucura- si ce fain e sa te poti bucura din chestii mici, se joaca, asculta povesti si cred in ele, mananca prajituri si inghetata - si le savureaza pana la ultima imbucatura, fara sa-si bata capul daca au E-uri si calorii in exces- si rad...mult si din tot sufletul!

Sper ca atunci cand voi avea un copil sa pot retrai alaturi de el toata bucuria copilariei!